Minnu

Episodul 2. Într-o altă lume

Clipi din nou de câteva ori, nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Azuriul tavanului din cămăruţa sa fusese cotropit de o ceată de norişori de mărimi şi forme diferite. Într-o parte i se părea că îi zâmbeşte un tigru cu gura larg deschisă, lângă care se întindea languros o pisicuţă pe jumătate adormită. Sub pisicuţa toropită se înghesuiau doi pui de lup şi un şarpe încolăcit în jurul propriei cozi. În spatele menajeriei se profila un vârtej ca un fuior învolburat, din care atârnau pe alocuri firişoare de in.

Un fluierat ascuţit se auzi de undeva din spate. Se ridică încetişor de pe jos, încă ameţită de aerul proaspăt ce îi încânta nările. De unde venea? Nu-şi amintea să fi deschis geamul, ci doar că aţipise de amiază, şi, pe când visa cum se înfruptă dintr-o delicioasă prăjitură Alcatraz (preferata ei de la mătuşa), un zgomot o trezise subit, de parcă cineva se juca cu clopoţelul ei argintiu. Îşi aminti cum începuse să se joace cu rochiţa ei de mătase, după care parcă se împiedicase de ceva şi alunecase pe covor.

Începu să-şi cureţe de frunze rochiţa. Se opri uimită, văzând cum aceasta trecuse printr-o transformare: steluţele colorate se transformaseră în steluţe scânteitoare, pe un fond închis la culoare, de culoarea hârtiei pe care o folosea bunicuţa când copia ceva – de culoarea indigoului. Din spatele lunii acum răsărea un soare ciufulit, ce privea lumea cu voioşie. Rochiţa îi crescuse până la glezne îmbrăcându-i trupul în valuri catifelate de mătase şi transparenţă voalată.

– Bună trimineaţă, se auzi un glas şuierător din spate. Ce cauţi tu tril lit aicea?

Minnu se întoarse să vadă cine-i vorbea şi începu să râdă. Cocoţată pe un trup maiestuos din fier alb dantelat se afla o păsăre mică muştarie ce o privea cu multă curiozitate, mişcându-şi capul când la stânga, când la dreapta.

– Pe mine mă cheamă Minnu. Tu cine eşti?
Fiu, fiu făcu micuţa pasăre, surprinsă parcă de întrebare.
– Nu ştii cine sunt? Of, copii, copii! Sunt o pasăre celebră printre ale mele surate. Cântecul meu e de altfel mult apreciat. Tril lit!
– Daaa? Darrr cum te cheamă? Mai bine te-ai fi prezentat! se auzi şi-un nechezat.
– Ah! exclamă Minnu văzând cum lângă ea apăruse un căluţ galben, cu şaua roz. Semăna ca două picături de apă cu mult iubitul ei căluţ de lemn. Tu … vorbeşti?
– De ce te mirri aşa, prrrinţesa mea? Tocmai ce te aflai în mijlocul unei conversaţii cu o pitulice fluierătoare, nu-i aşa? continuă vocea acompaniată de un rârâit simpatic.
– O pitulice fluierătoare? Căluţul meu de lemn vorbeşte? Nu înţeleg ce se întâmplă. Oare în ce lume mă găsesc? Minnu ridică din umeri, copleşită de situaţie. Se uită în jur încercând să îşi dea seama de e trează sau visează. Ceea ce văzu în faţa ochilor o umplu de mirare şi, de ce să n-o spunem, de admiraţie. Tavanul din cămăruţa ei se transformase într-un cer azuriu pe care pluteau nori alburii ce-şi schimbau forma pe măsură ce se îndepărtau spre alte zări. Dintre nori, soarele mai arunca câte o rază călduţă înspre pământ, care, odată ajunsă aici îi mângâia faţa fetiţei cu drag. În depărtare se înşirau pâlcuri, pâlcuri de copaci grandioşi (*), cu ramuri noduroase şi tulpini ce se îndreptau cu avânt spre soare.
– Moft, priveşte copacii aceia! Îi vezi?
– Sigur că-i văd, prrrinţesa mea, îi răspunse Moft pe loc.
– Ce copaci sunt aceia? Tu ştii, Moft? Eu cred că sunt stejari. Am mai văzut câţiva într-o prezentare la grădiniţă. S-a numit „Frunze şi copaci”.
– Aşa e, într-adevăr, aşa e. Un copac minunat, iar Minnu s-a bucurat! Stejari. Aşa se numesc copacii de-aici, prinţesa mea.
– Unde este aici, Moft? De ce nu suntem în cămăruţa mea? Şi tu, cum de vorbeşti?
– Aşa e, vorbesc, câteodată şî în vers. Îţi voi răspunde imediat, numai să-mi dreg vocea şi să-mi adun gândurile.
– Ei na, n-o mai lungi atâta, interveni pitulicea iritată. Suntem în Imaginaria, adăugă ea, fluturând cu atâta putere din aripa dreaptă că suportul pe care se afla se clătină într-o parte, mai-mai să cadă.
– Nu mă-ntrerupe, nu fi nerrrăbdătoare. Şi în viaţă şi-n poveste orice început are nevoie de o frumoasă prrrezentare.
– Aşa e, Moft! îi zâmbi Minnu încântată. Să începem cu frumoasa prezentare!
– Lit tril, sughiţă pitulicea. Şi zbâââr îşi luă zborul fără niciun alt cuvânt.
– Rămas bun! strigă după ea Minnu (Aşa cum învăţase la grădiniţă: „Când intrăm e Bună-ziua!, când plecăm La revedere!”)
– Draga mea, începu Moft. Aici suntem în lumea în care imaginaţia domneşte. E o lume plină de culoare, surprize şi încântare. În acest loc, atâta vreme cât eşti cu mintea şi inima deschisă poţi chiar să auzi voci de necuvântătoare. După cum bine vezi! zise Moft, făcând o reverenţă.

Minnu aplaudă. Era minunat să-l audă pe Moft vorbind.



grandios = mare şi impunător