Minnu

Episodul 3. Disputa hăinuţelor

Era minunat să-l audă pe Moft vorbind. Şi era tare curioasă să afle mai multe despre locul în care se afla.

– Aici, în Imaginaria, continuă emfatic Moft, există multe lumi şi multe poveşti. Fiecare lume e delimitată de granițe invizibile, desenate discret de curcubee ascunse printre nori şi stele. Şi… Moft se opri privind-o pătrunzător pe Minnu în ochi.
– De ce te-ai oprit, Moft?
– Vroiam să văd dacă mă urmăreşti. Este foarrrte important să mă asculți cu atenție când îți vorbesc. Nu îmi place să arunc cu vorbe în vânt! sublinie Moft ridicându-şi copita în sus, ca un semn de exclamare.
Minnu îl privi cu amuzament. Tare-i mai plăcea lui Moft să se ia în serios!

– După cum spuneam, prrrințesa mea, zise Moft, cu un aer doct (*), fiecare lume este guvernată de legile ei proprii şi poate fi descoperită cu uşurință de cei cu mintea şi inima deschisă. Dacă m-am repetat, atunci lecția ai învățat!

Minnu zâmbi.
– Dar să mergem şi la o plimbare! Ne ducem înspre copaci. Bănuiesc eu că pe acolo prin tufişuri vom găsi şi nişte merişoare. Şi pe drum îți mai spun câte ceva despre Imaginaria. De exemplu, într-o lume de aici poți găsi multe flori de gălbenele. Sunt nişte flori galbene ce se găsesc şi în LumeaReală. E bine de ştiut că gălbenelele conțin multe vitamine. Vitaminele sunt nişte substanțe care, după ce le mâncăm, ne ajută să avem energie şi să ne simțim bine.

Merseră ei pe potecă agale până ce ajunseră lângă pâlcul de copaci. Ici-colo se ițeau câteva tufişuri presărate cu boabe roşii.
Ah, ce de merişoare! zâmbi Moft cu ochii strălucitori, ce-i trădau pofta. Sări în tufiş şi începu să ronțăie cu veselie câteva. Minnu se strecură şi ea alături de el să guste din desertul pădurii. În timp ce savura un fruct plin de dulceață, se auzi un foşnet ce parcă venea de undeva de sus, dintre crengi. Îşi ridică ochii spre frunzişul stejarilor, dar nu văzu nimic ce ar fi putut explica sunetul. O fi fost vântul.
– Ah! se auzi vocea lui Moft din spate. Tu cine eşti?
Minnu se întoarse. De şaua lui Moft atârna o hăinuţă rozulie, culoare ce-i aducea aminte de o plantă cu floricele (**) al cărei nume îi cam scăpa acum.
– Cine sunt eu? Dar ne cunoaştem. Ne-am mai întâlnit în dulapul lui Minnu.
– Aşa e! strigă Minnu. E hăinuța pe care o port când vremea-i răcoroasă.
– Într-adevăr, Minnu. Aşa îmi e şi numele: DeVremeRăcoroasă. Mă bucur să ne întâlnim în astă lume. Trebuie să vorbim.
– Dar nu se poate începe fără mine, se auzi o altă voce, de sus, de printre frunze. Nu mică îi fu mirarea când văzu cum, ținându-se de crengi, cobora în jos o arătare ce aducea la înfățişare cu… rochița ei galbenă cu mâneci din mătase înmugurită.
– DulceCaMierea mă numesc. Am sosit să discutăm. Situația din dulap am dori s-o rezolvăm.
– Dacă pot să vă ajut, o voi face, îi răspunse Minnu. Iar Moft mă va asista.
– Prrecum este vrerea ta, prințesa mea, întări Moft şi necheză uşor.
– Chestiunea e simplă şi uşor de tranşat (***). Mă simt subapreciat, începu paltonaşul DeVremeRăcoroasă. Conform rangului meu, ar trebui să fiu pus la loc de cinste, singur pe raft, de nu chiar pe umeraş. Provin dintr-o familie cu origini alese, în ciuda celor spuse de stimata DulceCaMierea.
– Şi eu la fel, îl întrerupse aceasta. Şi eu sunt de viță nobilă şi m-am cam săturat să tot fiu şifonată şi înghesuită de acest paltonaş. Nu e loc printre rochițe de paltoane ce-s cu fițe! Nu contează unde stau, dar să fie după ierarhie.
– Doar unii, ea şi-ar dori, să fie cu obrazul neşifonat şi frumoşi de îmbrăcat, spuse DeVremeRăcoroasă.
– Dacă bine înțeleg, interveni Moft, voi pe-acelaşi raft nu vă împăcați şi umeraşul nu doriți să-l împărțiți. Fiecare după rang şi după nas ar sta singur în sertăraş!

Cele două hăinuțe se săgetară din priviri.

Minnu se uită la ele şi le spuse:
– Îmi pare rău că v-aţi certat şi că sertăraşul nu doriţi să-l împărţiţi, zise Minnu. Mie tare îmi place ca atunci când mă vizitează verişoara mea Elena să nu ne despartă nici măcar perna. Noi împreună desenăm şi de multe ori întrebuinţăm aceleaşi creioane. Odată aşa de cu foc a colorat că a rupt vârful creionului meu preferat. Eu, creionul l-am păstrat. Când îl văd cu vârful stricat ştiu că o amintire cu Elena în el s-a păstrat. În dulăpior dacă am să vă despart, veţi avea mai mult loc, dar veţi sta şi departe unul de celălalt. Sunteţi siguri că asta vă doriţi?

Cele două hăinuţe se priviră îndelung.
– Aşadar, să vedem, zise Moft. Vă mai şifonaţi un pic, dar de vorbă veţi mai sta sau fiecare pe un raft, va fi impecabil, dar însingurat. Ce alegeţi?
– Dacă stau şi mă gândesc, mie-mi place să vorbesc, zise DulceCaMierea. Iar amicul meu isteţ mă ascultă întotdeauna. Mai zice şi o glumă, care din când în când e chiar bună!
– Iar tu-mi spui poveşti ce îmi plac, chiar dacă te-ai mai şi lăudat! îi răspunse paltonaşul.
– Dacă bine vă-nţeleg, v-aţi cam decis. Împreună voi veţi sta, fie viaţa cât de grea! le spuse Moft.
– Chiar aşa! încuviinţară cele două hăinuţe într-un glas. Şi pe loc se-îmbrăţişară.
– Aşadar, îi spuse în şoaptă Minnu lui Moft, există suficient spaţiu pentru toată lumea. Chiar dacă te mai şifonezi câte un pic, mai bine aşa decât să arăţi impecabil, dar să fii singur.
– Aşa e, prrrinţesa mea. Dar cred că a venit timpul să ne întoarcem acasă. Mama te aşteaptă la masă.
– Cum ajungem înapoi, Moft?
– Închide ochii, pune-ţi în gând dorinţa şi învârteşte-te pe loc.

Minnu făcu întocmai. În timp ce se învârtea, se întrebă dacă Moft făcea la fel pentru a ajunge înapoi în LumeaReală împreună. Deschise ochii să-l întrebe: se trezi ghemuită pe covor, îmbrăcată în rochiţa de mătase albastră ca cerul de vară. Era din nou în cămăruţa sa. Din mână o privea, parcă atotştiutor, căluţul de lemn.


doct = o persoană doctă este cineva care are multe cunoştinţe într-un domeniu pentru că a citit, învăţat şi studiat vreme îndelungată
Ghici ghicitoarea mea! Ce plantă a împrumutat numele unei nuanţe de culoare mult iubită de fetiţe?
Răspuns: Fuchsia sau cerceluşul este un arbust cu floricele în special de culoare roz.
a tranşa o chestiune = a găsi o soluţie la o situaţie problematică